Mexic si Cuba: fiesta mexicana & pasiune cubaneza Sabrina Stasencu

Pentru prima data departe de cei dragi, am petrecut sarbatorile de iarna in Mexic si Cuba. Desi unei persoane pasionate de calatorii intreaga lume ii este casa, am plecat la drum un pic melancolica. Dupa un zbor lung de 12 ore, cand am ajuns in Mexic, oamenii si atmosfera de fiesta m-au facut sa ma simt exact cum speram: ca acasa. 

Ciudad de Mexico este o metropola vibranta, care ofera o multitudine de variante pentru petrecerea timpului: cafenele autentice cu mariachi, restaurante cu preparate locale savuroase, muzee, teatre, expozitii si parcuri. Am facut cunostinta cu capitala Mexicului si am realizat imediat ca nu imi vor ajunge doua zile ca sa o descopar asa cum as fi vrut. In prima seara, am ratacit prin centru si am ajuns in Zocalo, piata centrala dominata de un brad imens cu luminite stralucitoare ce prevesteau Craciunul. A doua zi, am aflat de la ghidul nostru, Mario, despre fosta capitala azteca, Tenochtitlan (Ciudad de Mexico de astazi), si despre colonizarea spaniola. Am ascultat povesti despre aztecii caracterizati de un spirit razboinic de temut, despre ultimul lor imparat, Montezuma, si despre strategia lui Hernan Cortes de cucerire a acestui popor, foarte numeros pentru acele vremuri. Am vizitat celebrul complex de piramide Teotihuacan, unde am ajuns in dimineata zilei de 23 decembrie, o zi cu soare bland. Baloanele cu aer cald completau perfect tabloul piramidelor ce mi se desfasura in zare. Am escaladat Piramida Soarelui pe scari abrupte, pana in varf, iar panorama a compensat pe deplin efortul depus. De sus, se vedeau Piramida Lunii si Calea Mortilor (Calle de los Muertos) in toata splendoarea lor, iar posibilitatile de a face fotografii de neuitat sunt infinite. Am continuat spre Piramida Lunii, pe care nu se urca decat pana la jumatate, iar apoi am vizitat un atelier de obsidian (roca vulcanica), unde am degustat tequila si pulque, bautura afrodisiaca a aztecilor. Tot aici am vazut si caini Xolo sau Xoloitzcuintli, rasa fara par ce dateaza din perioada precolumbiana.

Dupa pranz, in drum spre Ciudad de Mexico, am oprit pentru a vizita Basilica de Nuestra Señora de Guadalupe, cel mai important centru religios si loc de pelerinaj al Mexicului, cu o incarcatura energetica deosebita. Aici, am vizitat catedrala veche, construita in secolul al XVI-lea. Din cauza solului alunecos pe care aceasta este ridicata, cladirea risca sa se prabuseasca, fiind deja vizibil inclinata. Asadar, o noua bazilica moderna a fost construita intre anii 1974 - 1976 chiar langa cea veche. In urmatoarea zi, am vizitat Muzeul de Arheologie si am aflat lucruri fascinante despre teotihuacani, azteci si mayasi, am vazut celebra Piatra a Soarelui si alte artefacte, marturii fascinante ale acestor popoare prehispanice. In continuare, am ajuns la Xochimilco sau Gradinile Plutitoare, aflate la 40 de kilometri distanta de capitala. Am descoperit aici un loc relaxant care m-a deconectat de verva orasului. O mare de barci colorate (trajineras) mi-au dat senzatia ca ma uit la o pictura vesela si m-a incercat un zambet copilaresc. M-am plimbat cu una din barci pe canale, am observat vegetatia de pe mal, am ascultat grupul de mariachi care ne-au cantat La Cucaracha sau Cielito Lindo, m-am scaldat in razele soarelui si gandul ca Ajunul Craciunului este deosebit anul acesta m-a facut sa zambesc.

In ziua de Craciun, am parasit centrul Mexicului si am plecat spre tinuturile ce odata au apartinut civilizatiei maya, astfel ca am aterizat in Merida, oras elegant si cochet, capitala a statului Yucatan. Centrul vechi, cu Plaza Central, este fermecator, iar trasurile trase de cai si cladirile coloniale in culori pastel confera orasului un aer romantic aparte. Bijuteria arhitecturala a centrului vechi o reprezinta fara doar si poate Casa Montejo, cladire in stil eclectic a secolului al XVI-lea. Ziua urmatoare, am vizitat piramidele mayase Uxmal si Kabah, unde am aflat ca civilizatia maya avea zece stiluri arhitecturale, aici fiind relevant stilul puuc. Plecand din Merida spre Riviera Maya, in estul Peninsulei Yucatan, am poposit la Chichen Itza, unul dintre cele mai de seama complexe de piramide mayase. Aici, am aflat despre precizia incredibila cu care acest popor calcula, masura si construia si am vazut cel mai mare teren pentru jocul cu mingea (juego de pelota), un joc-ritual popular in acele vremuri si controversat in zilele noastre.

Pe Riviera Maya, una dintre cele mai populare destinatii de plaja din lume, am petrecut trei zile inconjurata de ocean, jungla, mancare picanta si margaritas, dupa care am parasit Mexicul pentru urmatoarea destinatie: Cuba.

Daca in Mexic am vizitat o multitudine de piramide - dovezi incontestabile ale civilizatiilor prehispanice si orase coloniale care stau marturie ocupatiei spaniole, in Cuba am invatat despre Revolutia ce a schimbat cursul istoriei cubaneze si am incercat cele mai fine trabucuri, acompaniate de rom invechit.

Vesela, insa innebunitor de frustranta, blazata si totusi magnifica, ponosita si totusi demna, Cuba este o tara a magiei si a pasiunii incontestabile pentru viata. Aceasta tara este o experienta in sine, este traire la fiecare pas, genul de emotie care va ramane pentru totdeauna in sufletul celui care a cunoscut-o cu adevarat. De ce am spus „celui ce a cunoscut-o cu adevarat”? Pentru ca este o provocare sa patrunzi in lumea cubaneza, sa o simti prin toti porii, sa ii descoperi istoria tulbure printre fum de trabuc si aburi de rom, sa ii simti suferinta si revolta. Numai un om pasional se poate contopi cu ceea ce inseamna Cuba, pentru ca ea inseamna pasiune. Iar cei care nu reusesc sa o descifreze, o privesc de departe, sceptici, poate intrigati si aleg sa nu vada mai departe de acea parte urata, de comunism si saracie, de servicii turistice poate nu dintre cele mai caltative. Nu poti vorbi detasat despre Cuba, cum nu poti vorbi detasat de India, iar, pentru mine, Cuba a fost o India a Caraibilor: o tara dificil de digerat si imposibil de uitat. Strazile Havanei te indeamna la viata si la exprimare libera, in mod special prin dans si muzica. Cubanezii sunt deosebit de prietenosi, veseli si amuzanti, absorbindu-te in lumea lor fantastica. O lume diferita de a noastra, un univers paradoxal in care ei, cumva, reusesc sa vada frumusetea vietii in toata complexitatea ei si sa o traiasca din plin.

Havana este o bijuterie inestimabila, este un oras care vorbeste de la sine, povestindu-si angoasele, bucuriile, temerile. Pe ritmuri de salsa, m-am lasat purtata prin Centrul Vechi (Habana Vieja) si prin pietele flancate de cladiri coloniale, apoi am vizitat Muzeul Revolutiei, care ascunde marturii din perioada ce a schimbat fata Cubei. I-am cunoscut mai bine pe initiatorii miscarii revolutionare, Ernesto „Che” Guevara si Fidel Castro, doua personaje fascinante si controversate. Atat de fascinante, incat ulterior mi-am cumparat o carte despre Che Guevara, dornica sa inteleg mai bine acest om ce a marcat mentalul colectiv.

Tot in Havana, am fost la un concert Buena Vista Social Club, o veche dorinta a mea care, in sfarsit, avea sa devina realitate. Doua ore, cat a durat concertul, zambetul mi-a ramas constant pe buze. Eram foarte fericita ca ma aflu acolo, atat de fericita incat cred ca m-am ciupit o data ca sa imi dau seama daca este aievea. Energia transmisa de cantareti, de dansatori, de spectatori este incredibila, iar toata multimea devine o singura fiinta care simte la unison bucuria pura. A doua zi, dupa turul de oras, in asteptarea Anului Nou, m-am plimbat visatoare pe Malecon, faimoasa esplanada lunga de opt kilometri. Noaptea dintre ani am petrecut-o la celebrul Hotel Nacional de Cuba, unde am avut o cina in aer liber, urmata de petrecerea propriu-zisa. Band-ul live canta, lumea dansa si bea, iar cand a venit miezul noptii, entuziasmata fiind, am iesit sa vad artificiile. Spre surprinderea mea, nicio miscare pe cer. Un pic dezamagita, m-am intors inauntru, cu promisi-unea ca a doua zi il intreb pe Leo, ghidul nostru, de ce nu exista artificii de Revelion. Am aflat ca artificiile sunt prea scumpe si ca, pentru a economisi, exista ani in care nu au asa ceva. Am realizat ca ceea ce noi luam de-a gata, ei primesc cu portia: internet, artificii de Anul Nou sau mancare. M-a impresionat soferul nostru, care mi-a povestit, plin de emotie, cum a vorbit prin video call cu fratele sau din Elvetia pentru prima oara acum trei ani, cand Cuba a avut acces la internet. O ora de internet in Cuba costa un dolar, in conditiile in care un salariu de medic este circa 100 de dolari, iar o pensie, cam 12 dolari. Nedrept, nu? La fel de mult m-a impresionat Leo, ghidul, care a spus ca „aceasta insula este o inchisoare de 100.000 km²”. M-am intrebat si inca ma intreb cum reusesc sa isi priveasca soarta cu ochii in care sclipesc, vizibil, pofta de viata si pasiunea.

Dupa doua zile in Havana, am pornit spre Varadero, un paradis cu ape de un albastru ireal, aflat la trei ore distanta de capitala, unde aveam sa petrec cinci zile de neuitat. De aici, am facut o excursie de o zi in Trinidad si Cienfuegos, doua orase fermecatoare. Am poposit prima oara in Trinidad, un muzeu in aer liber, unde ceasurile s-au oprit in secolul al XIX-lea, cand orasul a fost abandonat. Strazile pavate, cladirile coloniale extraordinar de bine pastrate si localnicii relaxati mi-au dat impresia unei calatorii in timp.

Am continuat spre Cienfuegos sau Perla Sudului, oras fondat de francezi in anul 1819. Cienfuegos are o eleganta aparte, fiind un amestec interesant de aer frantuzesc si spirit caraibean. Aici am vizitat Teatrul Thomas Terry, cladire eclectica aflata in vecinatatea parcului Jose Marti. Teatrul a fost un proiect indraznet al magnatului Thomas Terry, care s-a stabilit in Cienfuegos spre sfarsitul secolului al XIX-lea si care dorea sa sprijine studiile copiilor nevoiasi din spectacolele ce aveau sa aiba loc in acest teatru. Insa, a murit fara sa isi vada visul implinit. Totusi, fii lui i-au dus dorinta la bun sfarsit, iar teatrul si-a deschis portile oficial in data de 12 februarie 1890, toate incasarile din acea seara fiind donate copiilor saraci.

Dupa o zi in inima Cubei, m-am intors in Varadero, unde m-am bucurat, relaxata, de ultimele zile in compania valurilor, de sunetul de o familiaritate emotionanta pentru mine si de privelistea pe care o iubesc atat de mult, crescuta fiind pe malurile marii. Tot in Varadero m-am plimbat cu o masina de epoca viu colorata pana in statiune si inapoi, la hotel, pentru ca ramasesem cu gandul la masinile de epoca din Havana, unde nu am avut timp sa incerc experienta. Asadar, daca aveti ocazia sa faceti un tur in Havana cu o astfel de masina adorabila, nu ezitati, este un must do! M-am intors cu sentimentul ca nu am inteles tot ce era de inteles din Cuba si ca nu i-am cercetat toate colturile misterioase. M-am intors cu dorinta arzatoare de a reveni si de a o trai din plin, liber si pasional. Cuba creeaza, cu siguranta, dependenta.

Am revenit in tara cu tequila, cranii viu colorate, statuete mayase, rom si trabucuri cubaneze. Cand am despachetat, am realiztat ca, de fapt, incercam sa aduc in bagaj cat mai mult din ceea ce am trait acolo. A fost tentativa mea de a lua acasa o parte din aceste doua tari pe care le voi iubi toata viata!